Capitolul 7

-Cum adica vine si el la masa diseara? Presupun ca nu ai pretentii sa raman si eu. Adica..sper ca nu ai pretentii sa raman si eu.
-Shht. Mai incet, o sa te auda. Mmm...a naibii cafea, frige, spuse Diana in timp ce isi sterse buzele cu un servetel. Ba da, vine si el. Eu l-am chemat. De fapt...am chemat mai multi. Si pe Iulia si pe Dragos si pe Radu si pe... Se opri pentru a lua o gura mare de cafea.
-Si pe cine?
-Da-mi si mie pachetul de tigari, te rog. Isi aprinse o tigara si trase din ea, vrand evident sa traga de timp.
-Nu imi spune. Andra. Pe bune? Andra?! Mihai se ridica nervos de pe scaun, isi lua paharul cu suc si apasa cu putere pe clanta.
-Claudia..., sopti Diana.
Se opri. Puse paharul pe dulap si o masura din cap pana in picioare. Statea ghemuita pe scaun, cu cana fierbinte in maini si tigara intre degete. Se uita speriata la el. Si pe buna dreptate. Ar fi batut-o, atat era de nervos. Prefera in schimb sa iasa din bucatarie, trantind usa dupa el.

Dupa cateva ore, Ana incepuse deja sa aseze masa in sufragerie. 8 farfurii, 8 tacamuri, 8 pahare, 8 servetele. Totul arata impecabil, iar ea era multumita de sine. Se putea vedea asta dupa zambetul larg pe care il afisa.
-Mama ta ar fi extrem de mandra de tine.
-Di! M-ai speriat ca naiba. Ma pricep, nu, spuse ea razand.
-Da. Mihai a iesit din camera? Ana facu semn din cap ca nu.
-Ba uite ca da. Amandoua fetele tresarira la auzul vocii lui. Stati jos. Va servesc cu o bautura? spuse el punand pe masa trei pahare si umplandu-le pe jumatate cu wisky. Il goli pe al lui cu repeziciune si isi mai umplu inca unu.
-Uu, cineva e pus pe fapte mari azi.
-Si cineva e pus pe facut observatii, spuse el aruncandu-i Anei o privire taioasa.
-Imi pare rau ca nu ti-am spus. Iti spun sincer ca imi pare rau. Nu vreau sa te simti incomod. Pot sa o sun si sa anulez tot. Dar ceea ce vreau sa intelegi e ca, asa cum tu esti prietenul meu, si ea si e prietena mea. Nu o pot evita la nesfarsit, nu pot sa nu mai vorbesc despre ea, despre obiceiurile ei. Asa sunt eu, vorbesc despre prietenii mei. As vrea sa poti accepta asta. Si sa nu trebuiasca sa ma simt prost pentru ce fac sau ce zic. Nu ar trebui sa incerc mereu sa imi controlez cuvintele. Nu e normal. Tin la tine, dar tin si la ea. Ea e prietena mea, tu esti prietenul meu si colegul meu de apartament. M-ar ajuta daca ai zice ceva...Esti ok?
-Nu esti sotia mea si nici macar prietena mea! Opreste-te din a-ti face atatea griji pentru mine sau de fapt din a te preface ca iti pasa in vreun fel. Taci naibii din gura. Ti-am zis, nu esti prietena mea!
-Dar ce sunt?
-Nimiic!!!
Expresia de pe fata Dianei il facu sa inteleaga ca ceea ce zisese nu sunase corect. O urmari cum isi smuceste geanta de pe canapea iar apoi, in hol, cum se incalta nervoasa.
-Comme on, Diana...Stii ca nu asta am vrut sa zic.
-Ba nu, nu stiu, tipa ea iritata. De fapt..stii ce cred eu? Cred ca exact asta ai vrut sa imi zici. Si mai cred ca exact asta vrei sa imi zici de mult timp, iar acum ai gasit momentul. Pofta buna, zise deschizand usa.
-Diana...
-Du-te dracu!!!
Se opri in fata usii incercand sa respire. Dintotdeauna isi dorise ca in situatii din astea sa nu planga, si pentru prima data, chiar nu putea. Isi dadu seama ca era privita.
-Radu...Du-te, masa e pusa. Eu o sa vin un pic mai tarziu. Incerca din toate puterile sa schiteze un zambet si reusi de abia cand isi imagina ce ridicol trebuie sa arate.
-Vrei sa bem o cafea sau ceva? propuse el, intinzandu-i mana.

Mihai schimba canalele de sport unul dupa altul in timp ce isi golea paharul cu wisky. Era liniste. Stia ca Ana il priveste, dar niciunul nu zicea nimic.
-Stii care e problema? rupse el tacerea intr-un final. Pana acum se ruga de mine sa nu imi mai pese. Si cand in sfarsit ii fac ceva si nici macar nu ma simt vinovat, deci nici macar nu imi pasa, tot nu e bine si tot eu trebuie sa ma duc dracului. Nu mi se pare corect deloc.

Capitolul 6

Biologia ii dadea Dianei dureri de cap, dar totusi nu lasa cartea din mana. Ii era frica probabil de faptul ca, odata ce va avea timp sa se relaxeze, gandurile i-ar invada mintea. Erau cani imprastiate si pe birou si pe covor. Bause cafea toata noaptea pentru a-si putea pastra concetrarea, dar oboseala o ajungea din urma. O prietena mai veche o invatase o smecherie care functionase de cateva ori in timpul liceului. Atunci cand avea de citit o lectie, sa se plimbe cu degetul de-a lungul cuvintelor. Ramanea mult mai repede in cap. Prietena aia reusise sa intre la facultate, Dianei inca ii era teama de esec. Nu se simtea suficient de pregatita si stia ca, asa cum mama ei ii spusese de mai multe ori, niciodata nu va fi suficient de pregatita. Odata ce s-ar fi vazut intrata la facultate, nu i-ar mai fi pasat. Acum insa, era speriata. Invatase incontinuu timp de 28 de ore, dar nu avea de gand sa se opreasca prea curand. Se gandi ca un dus o va inviora. Puse cartea pe birou, isi lua cateva schimburi din dulap si deschise usa. Baia era ocupata. Cum de nu auzise apa curgand. Probabil Ana venise acasa de curand. Se indrepta spre bucatarie, deschise frigiderul si isi umplu cana din mana cu suc rece. Gasi o punga de chipsuri pe dulap. Langa era un pachet de tigari. "Cine fumeaza Kent?", se intreba, dar nu dadu prea multa importanta. Lua punga de chipsuri si cana si merse in sufragerie. Butona catva timp telecomanda pana gasi niste stiri. S-ar fi intins pe canapea si ar fi dormit cateva ore, poate chiar pana a doua zi, dar stia ca nu e timp de asa ceva. Inchise ochii pentru scurt timp. Camioane si macarale se aflau in miscare. Unele macarale erau mai mari decat orice vazuze vreodata pe un santier. Unele camioane erau mai mari ca niste buldozere. Mai erau si niste prese gigantice construite pe platforme de beton. Observa gramezi de caroserii stricate de inaltimea unui bloc cu zece etaje. Pamantul era imbibat cu ulei si benzina, iar ea il calca fara sa ii fie scarba. In portiunile uscate era lucios. Peste tot se simtea miros de abur, fum si formol. Zgomotul huruiturilor si loviturilor de ciocan iesea in valuri, se lovea de zidul metalic al incaperii de unde ricosa inapoi. In spatele usilor deschise ale furnalelor, flacarile dansau. Ca o viziune a purgatoriului.
-Shht. Sa nu o trezim. Diana auzi, dar prefera sa isi tina in continuare ochii inchisi. Se auzi rasul colorat si molipsitor al Anei urmat de sunetul unui sarut scurt, apoi cheia invartindu-se in broasca.
-Asa imi provoci sila cateodata... Ana tresari la auzul vocii Dianei.
-Di...n-am vrut sa te trezesc, iarta-ma. Culca-te la loc. Poate vei gandi mai bland despre mine atunci cand vei fi odihnita, spuse ea zambind. Diana se ridica, isi scoase pachetul de tigari din geanta, deschise geamul si se aseza din nou pe canapea, de data asta cu picioarele sub ea. Inspira cu putere din tigara si lasa fumul sa curga incet.
-Ce a zis Mihai?
-N-a vorbit cu mine. Nici atunci, nici de atunci. Azi stiu ca a plecat de dimineata. Nu ma saluta, ma evita. N-am ce sa fac mai mult de atat. Am incercat sa imi cer scuze, dar..
-Sigur, iubire. Niste scuze rezolva tot.
-Nu poti fi furioasa la nesfarsit pentru ce i-am facut. E suficient de mare sa treaca peste. Degeaba iti dai ochii peste cap. Am dreptate si o stii prea bine. A fost doar sex, ce naiba.
-El stie asta? Stie ca a fost doar sex? Ana nu raspunse. Asa ma gandeam si eu. Ai idee unde s-a dus?
-Nu. Vrei sa fac ceva de mancare?
-Imi iau ceva din oras, raspunse Diana ridicandu-se de pe canapea. Isi facu rapid dusul pe care il planuise, imbraca o rochie vaporoasa de vara, isi lua telefonul, geanta si pachetul de tigari si iesi grabita pe usa. Cobori scarile in fuga si se indrepta spre cea mai apropiata statie de taxiuri.
 -Liber?
-Liber, raspunse taximetristul, un barbat la vreo 45 de ani, proaspat ras, mirosin puternic a parfum barbatesc. Pana unde?
-Una din intrarile pe Lipscani.
Drumul se desfasura in mare parte in liniste. Diana ii trimisese deja cateva sms-uri lui Mihai, desi nu ii raspunsese la apeluri.
-Sunteti in regula, domnisoara?
-Mnu chiar. Sa zicem ca mi-am pierdut un prieten.
-Si..sunteti sigura ca e pe Lipscani?
-Mi-as dori sa pot fi.
Barbatul zambi, dar inceta sa insiste cu intrebarile.
-Am ajuns. 12,9 lei. Vrei sa te astept?
-Nu, nu. Mersi. Daca nu e aici nu stiu alt loc unde sa caut.
-Succes, auzi Diana inainte sa tranteasca portiera. Lua fiecare cafenea si fiecare pub la controlat. Nu era nicaieri. Isi dadu seama ce idee ridicola avusese cand si-a imaginat ca il va gasi aici. Dupa o ora, deja umblase prin majoritatea localurilor si nici urma de el. "E ultimul in care intru", se gandi. Se aseza la o masa libera, comanda un frappe cu inghetata si isi aprinse o tigara. "Uau. Aici as veni doar cand as fi total deprimat". Sari ca arsa. Goli repede continutul paharului, lasa banii sub scrumiera si stinse tigara. Se indrepta spre bulevard si fluiera un taxi.
-Strafa Popa Tatu, va rog.
Dupa un timp relativ scurt, dar care Dianei ii paruse o vesnicie, ajunsera la destinatie. Fata plati, deschise usa localului. Rasufla usurata.
-Adu-ne cate o bere, mie si tipului de acolo, spuse ea chelnerului aratand cu degetul spre masa la care era Mihai. Buna...te-am cautat ceva.
Baiatul o masura din cap pana in picioare de mai multe ori.
-Porti cizme vara, spuse el intr-un final.
-Nu...sunt UGG-uri. Se poarta si vara.
-Sunt cizme.
-Sunt UGG-uri.
-Sunt cizme. Cu rochie.
-Sunt UGG-uri.
-Au blana? Sunt cizme.
-Pot sa ma asez?
Chelnerul aduse sticlele de bere.
-Fac eu cinste, spuse Diana zambind. Esti ok?
-Da, veni sec raspunsul.
-Psihologii au descoperit ca centrul memoriei este localizat in emisfera stanga a creierului, iar motorul imaginatiei in emisfera dreapta. Deci cand cineva se uita in stanga inseamna ca isi aminteste ceva, iar cand se uita in dreapta inseamna ca minte. Tu te uiti spre dreapta mai mereu. Inclusiv cand spui ca esti ok.
-Cand ai examenul? intreba el razand.
-Acu vreun an sau doi, am citit o chestie scrisa de alta tipa. Despre tine. Nu fusesem niciodata atat de geloasa in privinta ta ca atunci. Mi-am dat seama cat de bine te cunostea ea si cate lucruri bune avea ea de spus despre tine si cum orice lucru bun spus de mine despre tine suna a adulare. Asa ca preferam sa iti scot in evidenta mai mult defectele. Si nici asa nu era bine. Niciodata nu mi-a fost frica de faptul ca te-as putea pierde ca prieten atat de mult ca atunci. Adu-ti aminte...chiar te-am pierdut de atunci. Putin cate putin. Niciodata nu avusesem prea multa incredere in mine, dar in momentul ala nu mai aveam niciun strop. Vreau sa fii prietenul meu cel mai bun in continuare, dar degeaba. Nu pot sa trag eu de tine. Sau de fapt...nu pot sa trag doar eu de tine.
-Ma lasi sa il pocnesc pe Tiberiu?
-Ce iti zic eu si ce..mda. Daca te face sa te simti mai bine, da.