-Cum adica vine si el la masa diseara? Presupun ca nu ai pretentii sa raman si eu. Adica..sper ca nu ai pretentii sa raman si eu.
-Shht. Mai incet, o sa te auda. Mmm...a naibii cafea, frige, spuse Diana in timp ce isi sterse buzele cu un servetel. Ba da, vine si el. Eu l-am chemat. De fapt...am chemat mai multi. Si pe Iulia si pe Dragos si pe Radu si pe... Se opri pentru a lua o gura mare de cafea.
-Si pe cine?
-Da-mi si mie pachetul de tigari, te rog. Isi aprinse o tigara si trase din ea, vrand evident sa traga de timp.
-Nu imi spune. Andra. Pe bune? Andra?! Mihai se ridica nervos de pe scaun, isi lua paharul cu suc si apasa cu putere pe clanta.
-Claudia..., sopti Diana.
Se opri. Puse paharul pe dulap si o masura din cap pana in picioare. Statea ghemuita pe scaun, cu cana fierbinte in maini si tigara intre degete. Se uita speriata la el. Si pe buna dreptate. Ar fi batut-o, atat era de nervos. Prefera in schimb sa iasa din bucatarie, trantind usa dupa el.
Dupa cateva ore, Ana incepuse deja sa aseze masa in sufragerie. 8 farfurii, 8 tacamuri, 8 pahare, 8 servetele. Totul arata impecabil, iar ea era multumita de sine. Se putea vedea asta dupa zambetul larg pe care il afisa.
-Mama ta ar fi extrem de mandra de tine.
-Di! M-ai speriat ca naiba. Ma pricep, nu, spuse ea razand.
-Da. Mihai a iesit din camera? Ana facu semn din cap ca nu.
-Ba uite ca da. Amandoua fetele tresarira la auzul vocii lui. Stati jos. Va servesc cu o bautura? spuse el punand pe masa trei pahare si umplandu-le pe jumatate cu wisky. Il goli pe al lui cu repeziciune si isi mai umplu inca unu.
-Uu, cineva e pus pe fapte mari azi.
-Si cineva e pus pe facut observatii, spuse el aruncandu-i Anei o privire taioasa.
-Imi pare rau ca nu ti-am spus. Iti spun sincer ca imi pare rau. Nu vreau sa te simti incomod. Pot sa o sun si sa anulez tot. Dar ceea ce vreau sa intelegi e ca, asa cum tu esti prietenul meu, si ea si e prietena mea. Nu o pot evita la nesfarsit, nu pot sa nu mai vorbesc despre ea, despre obiceiurile ei. Asa sunt eu, vorbesc despre prietenii mei. As vrea sa poti accepta asta. Si sa nu trebuiasca sa ma simt prost pentru ce fac sau ce zic. Nu ar trebui sa incerc mereu sa imi controlez cuvintele. Nu e normal. Tin la tine, dar tin si la ea. Ea e prietena mea, tu esti prietenul meu si colegul meu de apartament. M-ar ajuta daca ai zice ceva...Esti ok?
-Nu esti sotia mea si nici macar prietena mea! Opreste-te din a-ti face atatea griji pentru mine sau de fapt din a te preface ca iti pasa in vreun fel. Taci naibii din gura. Ti-am zis, nu esti prietena mea!
-Dar ce sunt?
-Nimiic!!!
Expresia de pe fata Dianei il facu sa inteleaga ca ceea ce zisese nu sunase corect. O urmari cum isi smuceste geanta de pe canapea iar apoi, in hol, cum se incalta nervoasa.
-Comme on, Diana...Stii ca nu asta am vrut sa zic.
-Ba nu, nu stiu, tipa ea iritata. De fapt..stii ce cred eu? Cred ca exact asta ai vrut sa imi zici. Si mai cred ca exact asta vrei sa imi zici de mult timp, iar acum ai gasit momentul. Pofta buna, zise deschizand usa.
-Diana...
-Du-te dracu!!!
Se opri in fata usii incercand sa respire. Dintotdeauna isi dorise ca in situatii din astea sa nu planga, si pentru prima data, chiar nu putea. Isi dadu seama ca era privita.
-Radu...Du-te, masa e pusa. Eu o sa vin un pic mai tarziu. Incerca din toate puterile sa schiteze un zambet si reusi de abia cand isi imagina ce ridicol trebuie sa arate.
-Vrei sa bem o cafea sau ceva? propuse el, intinzandu-i mana.
Mihai schimba canalele de sport unul dupa altul in timp ce isi golea paharul cu wisky. Era liniste. Stia ca Ana il priveste, dar niciunul nu zicea nimic.
-Stii care e problema? rupse el tacerea intr-un final. Pana acum se ruga de mine sa nu imi mai pese. Si cand in sfarsit ii fac ceva si nici macar nu ma simt vinovat, deci nici macar nu imi pasa, tot nu e bine si tot eu trebuie sa ma duc dracului. Nu mi se pare corect deloc.
