In noaptea aceea, Ana nu dormise deloc. Habar n-avea de ce...dar pur si simplu nu isi putuse tine ochii inchisi. Se uitase la televizor, terminase de citit o carte pe care o incepuse cu vreo doua luni inainte, isi facuse manichiura, si tot i se paruse ca noaptea a trecut incredibil de greu. Acum ca incepuse sa se lumineze, isi putea face linistita de lucru prin casa. Isi lua un halat peste camasuta de noapte si se indrepta spre bucatarie. Puse rapid filtrul sa faca cafea, isi lua o revista in mana si se aseza comod pe scaun. Se sperie cand auzi vocea somnoroasa a Dianei:
-Nu ai somn? E 6.30, ce naiba?
Ana se multumi sa raspunda cu un zambet si isi continua lectura.
-Hm..cafea. Bun. Stii ca azi vine Tibi pe aici?
Ana tresari. Acum isi dadu seama de ce nu dormise toata noaptea. Stia ca Tiberiu, fostul lor coleg, va veni in vizita, dar nu vorbise cu nimeni despre asta pana acum.
-Da, am auzit si eu, reusi sa ingaime intr-un final. Si pana la urma de ce vine? Pe fata ei se vedea efortul vizibil pe care il depunea ca sa se poarte normal.
-Tremuri..., observa prietena ei. Ar trebui sa dormi un pic...arati ca naiba.
-Nu tremur, se auzi un raspuns scurt. Vroiam doar sa beau o cafea in liniste. Atata tot.
Vizibil iritata de raspuns, Diana iesi din bucatarie, inchizand usa dupa ea.
-Cum arat? intreba Ana in timp ce arunca o privire in oglinda.
-Bine, ca de obicei, ii raspunse Mihai, sarutand-o scurt. Diana observa momentul in care prietena ei se fereste oarecum de sarut, dar prefera sa nu comenteze nimic.
In momentul in care soneria tarai, cele doua fete se grabira sa deschida.
-La fel ca in liceu, mormai Mihai.
Poate daca totusi nu s-ar fi nimerit in acelasi timp, in acelasi loc, punand amandoi mana pe filtrul de cafea, Ana nu ar fi gasit motiv sa il atinga. Isi aproprie mainile de ale lui ca sa vada daca sunt de doua ori mai mari ca ale ei.
-Sunt exact de doua ori mai mari, exclama ea entuziasmata.
Se bucura ca un copil. I se parea ca se cunosc dintotdeauna, desi se cunosteau de cativa ani. Nu ii mai vazuse ochii negri de atat timp, si totusi parca era indragostita dintotdeauna de privirea aceea rece si stranie, de vocea lui ragusita, dar calda si rascolitoare.
-Tu ce mai faci? ii intrerupse el reveria. Parea sincer interesat.
Isi indrepta umerii, probabil ca sa para mai inalta. Vorbea incet, clar, dar vocea ii tremura. Era emotionata. I se parea ca o masoara din cap pana in picioare. Se simtea admirata, la fel ca in anii trecuti.
-Nu ma pot impaca cu gandul ca inca esti singura. O fata ca tine nu ar trebui sa fie singura.
Ea rosea mai tare probabil de la gandul ca roseste. Se simtea ca un carbune sub care mocnea foc. Poate si din cauza vinului.
-Cum de te-a convins Diana sa te muti aici?
-Cred ca mai degraba am fugit de acasa. Simteam nevoia sa evadez. Simt nevoia sa fac ceva nebunesc...ii spuse privindu-l cu subinteles.
El isi trecu degetele prin parul ei carliontat si lasa mana sa ii alunece pe obraz. Nu ii venea sa creada ca poate fi atat de tandru. Ea isi puse amandoua mainile pe pieptul lui si se intinse spre el. O saruta cu putere. O strangea parca ar fi vrut sa ii sfarame oasele.
Se oprira amandoi cand auzira pe cineva dregandu-si vocea. Era Diana. Tiberiu iesi din bucatarie cu ochii in pamant, fara sa spuna nimic. Inainte ca Ana sa se poata scuza in vreun fel, Diana o apuca strans de brat si ii spuse pe un ton mai mult rastit:
-Daca nu ii spui tu lui Mihai, ii spun eu.
